Instalațiile fotovoltaice și bateriile litiu-ion au adus în casele și halele noastre un tip de incendiu pe care stingătorul clasic din perete nu-l rezolvă. De azi avem în catalog o gamă completă de protecție la incendiu — 47 produse — construită exact în jurul acestor riscuri: arcul electric din conectorii de curent continuu și ambalarea termică a acumulatorilor litiu.
De unde pornesc, de fapt, incendiile la sistemele fotovoltaice
Un sistem fotovoltaic are zeci sau sute de conectori de curent continuu. Fiecare dintre ei e o îmbinare mecanică prin care trec 10-15 amperi, ani la rând, prin ger, arșiță și ploaie. Cele mai multe incidente pornesc din lucruri banale, făcute la montaj:
- Sertizare incorectă — contactul nu apasă suficient pe conductor, rezistența crește, punctul se încălzește la fiecare oră de soare.
- Conectori de la producători diferiți, puși împreună pentru că „se potrivesc”. Geometria diferă la câteva zecimi de milimetru, iar contactul rămâne parțial.
- Montaj pe umezeală sau cuplare incompletă, când clicul de blocare nu s-a făcut.
Într-un astfel de punct apare arcul electric. Temperatura sare la câteva mii de grade — mult peste punctul de topire al cuprului și al plasticului din conector. Dacă sub panouri se află membrană bituminoasă, OSB sau lemn, focul are exact ce-i trebuie ca să pornească. Iar curentul continuu nu se întrerupe singur la trecerea prin zero, cum se întâmplă la curentul alternativ: arcul se menține.
De ce bateriile litiu-ion cer altă abordare
La un acumulator litiu-ion intrat în ambalare termică, reacția se întreține din interiorul celulei. Nu are nevoie de oxigenul din aer, deci înăbușirea clasică nu ajută. Pulberea stinge flacăra de la suprafață, dar nu răcește miezul, iar bateria se reaprinde după minute sau ore. Ce funcționează este răcirea masivă și ruperea lanțului de reacții — exact ce fac agenții speciali pentru litiu — sau izolarea completă a focarului, cu o pătură tehnică ori o cutie construită să reziste.

Ce am adus în catalog
1. Protecție chiar la conector
Carcasa de protecție pentru conectori DC se prinde în jurul îmbinării și, dacă apare un arc, îl ține închis într-un material ceramic care rezistă la temperaturi extreme. Orificiile de ventilație și de drenaj mențin conectorul la temperatura lui normală de lucru și împiedică acumularea de umezeală. Montajul durează câteva secunde pe conector, la sisteme noi sau existente.
Eficiența ei a fost verificată independent: laboratorul de teste de incendiu KIWA și Institutul Național Sloven de Construcții și Inginerie Civilă (ZAG) au provocat arc electric peste cinci minute, fără ca focul să se propage la materialele acoperișului — atât pe acoperiș plat, cât și la sisteme integrate în învelitoare. Universitatea Loughborough a confirmat separat că temperatura conectorului rămâne în limitele date de producător, deci nu trebuie redus curentul.
2. Stingere automată, fără curent și fără om
Dispozitivele cu aerosoli se montează în tablou, în invertor sau în cutia de baterii și se declanșează singure la temperatura de activare, inundând incinta cu particule care rup reacția de ardere. Nu au presiune, nu au nevoie de alimentare, nu lasă reziduuri care să distrugă electronica. Varianta cu tub termosensibil face același lucru altfel: tubul cedează exact în punctul cel mai fierbinte și eliberează agentul direct peste focar.
3. Intervenție la baterii
Stingătoarele cu agent special pentru litiu, păturile antifoc și cutiile de depozitare acoperă partea de intervenție: de la acumulatorul unei trotinete până la sisteme de stocare de mai mulți kWh. Păturile se folosesc și la vehicule, stivuitoare sau biciclete electrice, iar cutiile rețin în interior efectele unei ambalări termice.
4. Protecție pasivă
Vopselele ignifuge și termoizolante întârzie aprinderea suprafețelor și propagarea flăcării — utile pe structuri de lemn, pe tencuială sau pe elemente de construcție din apropierea instalației.
Produse din noua gamă
Câteva dintre cele mai cerute, ca să-ți faci o idee:

Cum alegi, pe scurt
Ai sistem fotovoltaic pe casă? Începe cu carcasele pentru conectorii DC — sunt ieftine și acoperă exact punctul din care pornesc cele mai multe incendii. Adaugă un dispozitiv cu aerosoli în tabloul de curent continuu sau lângă invertor.
Ai și baterie de stocare? Pune un dispozitiv cu aerosoli în incinta bateriei și ține la îndemână un stingător cu agent pentru litiu. Dacă bateria stă în garaj sau în casă, merită și o pătură tehnică.
Ai hală, parcare sau flotă? Aici contează timpul: pături antifoc pentru vehicule și stivuitoare, dulap de perete lângă zona de încărcare și, dacă se încarcă acumulatori, o cutie de depozitare.
Ce găsești pe fiecare pagină de produs
Fișa tehnică a producătorului, specificațiile preluate exact din documentele oficiale și, acolo unde producătorul a publicat un test filmat, chiar filmul cu testul de incendiu. Toate produsele sunt în stoc.
Vezi toată gama de protecții incendii →
Dacă ai deja un sistem montat și nu știi de unde să începi, scrie-ne sau sună la 031 433 70 99. Ne uităm împreună la instalația ta și îți spunem ce se potrivește.

